Design a site like this with WordPress.com
Get started

Filme cu valoarE+

LISTA LUI SCHINDLER, 1993, regizor: Steven Spielberg Recenzie realizată de Sabina Balmuș, clasa a XII-a E2 „Lista lui Schindler” este un film american, apărut în 1993 ce are la bază o realitate cruntă, aducând la lumină modul în care au fost evacuați evreii din propriile case și o infimă parte din chinurile la care au …

„MONOGRAFIA ORAȘULUI TÂRGU FRUMOS” – VALOAREA EDUCAȚIONALĂ A UNEI CĂRȚI SAU… …CUM FAC OAMENII ISTORIE

Motto: Cine are răgazul să-şi amintească de făcliile ce s-au consumat luminând minți şi încălzind suflete? Constantin Kirițescu, Făclii stinse… Portrete de dascăli, 1938 (apud Boghian, Enea, Chelcu, Minea și colab., 2018, p. 412)             Asumându-ne rolul de arheologi ai succesului și sub inspirația spiritului infatigabil al muncii de cercetare pe care am observat-o la …

Traian Vasile

Profesor membru voluntar al echipei proiectului „Crede în șansa ta” în cadrul Concursului Național Euroscola 2019, ediția a XII-a            Mă numesc Traian Vasile și predau la Liceul Teoretic „Ion Neculce” disciplinele socio-umane.  Vreau să vă spun că mă bucur să fac parte din Echipa Euroscola 2019. Mă bucur fiindcă am nevoie de elevii noștri, …

Biblioteca mobilă. Biblioteca unui leader.

„Manager la minut” de Kenneth Blanchard și Spencer Johnson Recomandarea Adinei Braharu Această carte mi se pare foarte interesantă întrucât jobul pe care doresc să-l îmbrățișez în viitor este exact cel de manager. Voința și ambiția de care a dat dovadă tânărul încă din primul capitol în ceea ce privește găsirea unui manager eficient reprezintă …

Daniel-Yuri Marciuc

Membru al echipe Euroscola LTIN Numele meu este Daniel-Yuri Marciuc. Sunt elev în clasa a X-a C, profil economic, la Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos. M-am înscris în acest proiect cu gândul de a cunoaște persoane noi cu care îmi place să interacționez, să colaborez și, de ce nu, chiar să mă împrietenesc. Pornind …

Ionela Mihăilescu

Profesor membru voluntar în echipa de proiect Euroscola LTIN  Mă numesc Ionela Mihăilescu, sunt profesor de limba franceză la Liceul Teoretic “Ion Neculce” Târgu Frumos și membru al echipei de proiect “Crede în șansa ta”, proiect ce a debutat odată cu vacanța de vară în cadrul concursului Euroscola, ediția a XII-a, ediție a cărei tematică …

Ioana Bianca Tucan

Membru al echipei Euroscola LTIN Coordonator al campaniei „Oameni care fac istorie” Mă numesc Ioana Bianca Tucan, locuiesc în Târgu Frumos și sunt elevă în clasa a X-a C a Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos. Am 16 ani și sunt dornică de a descoperi mereu lucruri noi și de a îmi îmbogăți cunoștințele. …

Ioan Claudiu Maftei

Membru al echipei Euroscola LTIN Sunt Ioan Claudiu Maftei, locuiesc în satul Balș, sunt elev în clasa a X-a C a Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos. Consider că sunt o persoană creativă, dinamică, atentă la detalii și hotărâtă. Pentru mine este important sa fac parte din proiectul EUROSCOLA pentru că sunt interesat de …

Iuliana Pricop

Membru al echipei Euroscola LTIN Numele meu este Iuliana Pricop, sunt din Târgu Frumos și sunt elevă în clasa a IX-a C a Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu frumos. Buna organizare, atenția la detalii și abilitatea de a lucra într-o echipă formată din multe persoane, colaborând constant cu ele, sunt calitățile mele care aduc …