Dumitru Boghian sau… arheologia succesului

Motto:

„Arheologia o ai în sânge de când te naști, chestia asta e făcută din pasiune.” (Dumitru Boghian)

Echipa Euroscola LTIN a participat în luna iulie la situl arheologic din Costeşti, în apropierea oraşului Târgu Frumos. Această activitate, la care au participat arheologi, istorici şi cadre didactice universitare şi preuniversitare, studenți, a avut drept scop identificarea valorii identităţii culturale a oraşului Târgu Frumos.

Iniţiativa de a alege această destinaţie de studiu a derivat din multiplele proiecte derulate la Liceul Teoretic «Ion Neculce» din Târgu Frumos, pe parcursul anului şcolar anterior, sub îndrumarea domnului director, prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, proiecte care au stârnit curiozitatea ele­vilor în ceea ce priveşte oraşul în care trăim, proiecte prin care s-au apropiat de sensul şi însemnătatea identităţii noastre ca locuitori ai unui oraş despre care tot aflăm că păstrează cu preţuire file importante de istorie care nu încetează să ne tot dezvăluie din trecutul locului care încadrează cultura noastră în patrimoniul european.

Dialogul cu domnul profesor, Dumitru Boghian, este o invitație la introspecție, la cunoaștere, o deschidere spre noi întrebări care își caută răspunsurile. Un dialog care se transformă într-un exercițiu de admirație. O conversație care te provoacă să devii cea mai bună versiune a ta pentru că interlocutorul intră în rolul omului care privește în oglindă acea imagine care reflectă un nivel superior de evoluție umană, acea distincție pe care o ilustrează perseverența, determinarea, voința, munca bine și cu drag înfăptuită, gândirea mereu activă, curiozitatea de a descoperi necunoscutul, bucuria cunoașterii, dorința de a da un sens existenței umane, evenimentelor petrecute în timp, traiului oamenilor în devenirea lor, de a descifra semnificațiile trecutului pentru o înțelegere mai bună a civilizației de acum. Dialogul cu domnul profesor Dumitru Boghian nu este doar dialogul cu un profesor erudit, ci și un dialog cu un om ce devine ușor prietenul tinerilor, prin sfaturi, simțul umorului și împărtășirea experiențelor de viață, din care mulți avem de învățat.

Vă invităm să citiți interviul cu domnul profesor Dumitru Boghian cu care am avut bucuria să dialogăm în luna iulie, la situl arheologic de la Costești, jud. Iași.

Membru al echipei Euroscola: Noi formăm un grup de tineri și suntem elevi ai Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos. Echipa noastră participă la proiectul european EUROSCOLA și tema de anul acesta este „Educația schimbă vieți”. Când am aflat de acest sit am fost foarte curioși să vedem cum arată și ce activități au loc aici.

Dumitru Boghian: Foarte bine. Educația este foarte importantă. De aceea trebuie să o luați pe diverse căi, până a o găsi pe cea bună, a succesului. Voi ați ales ce veți face sau mai trebuie să căutați? Ce v-ați gândit să fiți?

E.: Eu aș mai avea de căutat, aș vrea să încerc mai multe lucruri, deoarece nu am experimentat suficient. Când eram mai mic îmi doream să fiu arhitect deoarece mă pasionează să construiesc diverse lucruri.

D. B.: Uite, o chestie foarte frumoasă. Îți place să construiești cu LEGO? Deoarece este un joc frumos, inteligent, care îi ajută pe oameni să își dezvolte deprinderile de construcție. 

E: Nu neapărat, dar aveți mare dreptate.

D. B. : Într-adevăr, educația schimbă vieți. Ce bine ar fi dacă omul ar avea mai multe vieți conștiente, desigur în decursul vieții aveți posibilitatea de a vă schimba orientările și în funcție de realizări. Unii oameni își pot găsi și urma calea de la început și până la vârsta de pensionare și poate după, să ducă mai departe ceea ce au dorit, pentru că cele mai multe vise împlinite la bătrânețe sunt construite la tinerețe. Cei mai mulți oameni își construiesc un proiect de carieră și e foarte frumos. Ce bine ar fi dacă toată lumea ce își stabilește acum, să și împlinească. Știți că viața e o cursă cu obstacole. Poate fi o cursă de 800 de metri sau una până la sfârșitul vieții. Asta este important, proiecția carierei, de la început, ce dorim să fie.  Deoarece există această șansă de a ne reașeza pe un alt drum, în funcție de diferite condiții ale realizării sau nerealizării unor vise, să ne reorientăm. Este foarte important să avem un plan A, un plan B, un plan C, văzând ce am făcut, să reproiectăm parcursul. Să fim pregătiți, din varii motive, să putem face și altceva, alternativ. Toate sunt alternative, inclusiv ce facem zi de zi. Nevoia aceasta de proiecție continuă a planurilor, dar, la ce ținem cel mai mult, acolo trebuie să ajungem. Eu v-aș ruga să vă gândiți foarte bine la proiectul de carieră acum, deși proiectul de carieră a început încă din copilărie, când v-ați gândit pentru prima oară ce vreți să fiți. Din păcate însă, școala nu ne ajută să facem o descoperire a competențelor pe care le are fiecare, din perspectiva inteligenților multiple pentru că nu  suntem doar un singur om, suntem mai mulți oameni în unul. Ar fi frumos să se practice activități de orientare psihoșcolară, făcute de specialiști, pentru că nu întotdeauna școala are timp să descopere calitățile native ale oamenilor. Fiecare individualitate umană este un diamant multifațetat, care dobândește străluciri multiple, când un meșter plin de sârguință șlefuiește toate detaliile şi dă noi posibilități de a reflecta lumină, moment în care vedem cu toții o multitudinte de refracții si reflexii ale luminii care dau frumusețe omului. Aspectele educației non-formale completează foarte frumos. Educația înseamnă mai mult decât şcoală: a învăța oricum, oriunde şi în orice condiții. De aceea, atunci când cineva face o anamneză trebuie să se gândească de unde a luat respectiva componentă, pe care a cultivat-o conştient sau inconştient pentru că primim influențe fără să ştim. Suntem nişte filtre foarte fine şi nu ştim ce se pliază sau nu se pliază pe personalitatea noastră.

D-na prof. Larisa Zugravu: Unii elevi nu află răspunsul toată viața, îl caută şi nu îl găsesc.

D. B.: Normal, deoarece nu se dezvoltă principiile acestea ale metacogniției, autocunoaşterii, deci e necesar ca şcoala, în primul rând, să cultive autocunoaşterea în orice moment. Din acest motiv, alții sunt înaintea noastră în ceea ce priveşte sistemul de educație prin cultivarea acestor competențe de autocunoaştere, de autodezvoltare. Am străbătut o etapă, realizăm o introspecție la ce am realizat, pozitiv şi negativ. În funcție de condițiile vieții, deoarece nu e dată odată pentru totdeauna existența noastră decât atunci când ajunge la final, dar sfârşitul nu este aici. De aceea e foarte important ceea ce faceți şi sper să aveți un succes presărat cu rezultate frumoase.

E.: Ce ne-ați putea spune despre sit?

D. B.: E interesant, studenții sunt în practică, dar, ca exemple practice, sunt foarte mulți studenți care au venit ca voluntari, pentru că vor la momentul potrivit să realizeze masterate specializate în arheologie, sau doctorate şi au această posibilitate ca, într-un timp scurt, în trei plus doi plus trei ani, sa fie doctori în ştiință, doctoratul mic, apoi, habilitarea, doctoratul mare. Cine este un doctor habilitat poate conduce lucrări de doctorat. Fiecare îşi caută drumul.

L. Z.: E foarte interesant. Eu am văzut doar în filme documentare în care cercetătorii efectuează săpături arheologice, dar să vezi în realitate e frumos.

D. B.: Aici ne aflăm într-un uriaş deranjament. Acolo este o locuință de acum 5900 de ani, cam 3900-3800 î.Hr. care suprapune nivelurile celealte, care sunt de la 4500-4300 î.Hr. Tot aici a fost un centru de olărit, oamenii care au stat aici au facut probabil ceramică pentru toate aşezările cucuteniene din zonă şi erau specializați. Acelea sunt fragmentele de locuință pe care le-am găsit, numai că aici avem uriaşe deranjamente care vin de la necropola medievală, deci un cimitir medieval de secolele XVI-XVII care au aparținut satelor Pietrişu de Sus şi Costeşti şi cu foarte puține piese de inventar, avem 51 de morți până acum, dintre care unii sunt împrăştiați din cauza cercetărilor arheologice câteodată realizate în fugă, noi acum găsind şi urmele celor care au săpat înaintea noastră şi au înregistrat cu mai puțină sârguință, deoarece depozitul arheologic trebuie epuizat. Am pornit de la suprafața pământului în diferite etape. Pentru că trebuie să vedem resursele care sunt la dispoziția noastră, mergem până la solul care este steril din punct de vedere arheologic. Colegii de la Facultatea de Geografie din Iaşi au constatat că aici este şi un fenomen geomorfologic extrem de important şi până în prezent, aici au constatat că este cea mai veche alunecare de teren repertoriată din spațiul de la răsărit de Carpați. Undeva pământul a fost până la nivelul şoselei, în perioada aceasta de la 25000-18000 de ani, în ultima vârstă a gheții, după 15000 a început o perioadă de încălzire a climei, a crescut cantitatea de precipitații şi s-a dezvoltat paleo-Bahluiețul, care avea o energie foarte mare şi a încercat să îşi găsească drum. Nu ajunge la Târgu Frumos, deoarece cursul a evoluat către Costeşti, Dădeşti, Jora, iar la Târgu Frumos a ajuns undeva în perioada istorică. Cursul care merge de la Târgu Frumos spre Podu Iloaiei are 4-5 km la Nord. Izvoarele se aflau tot aici şi precipitațiile abundente au făcut să se dezvolte nişte fenomene de alunecare. Aici, un martor de alunecare, cu vârste stabilite prin datări moderne în laboratoarele de la Schegen din Ungaria – s-au obținut vârste de 15000 sub depozitul arheologic, de aceea ne-au dat prilejul să rejudecăm anumite concluzii, la nivelul uneltelor, mai jos, 20000 de ani înainte de prezent, iar, pe unde curge Bahluiețul, 70000 de ani înainte de prezent. Colegii şi-ar fi dorit să găsească fosile de mamut. Oricum, vor fi remaniate, adică spălate din alte părți şi aduse şi resedimentate aici. De două ori situl şi localitatea Costeşti devin din ce în ce mai importante. O dată prin vechimea formei de relief care a fost spintecată de Bahluieț. Unde este şcoala, a fost primul curs, pe deal a fost al doilea, iar aici a spart în perioada când se aflau comunitățile cucuteniene. Vineri vom astupa frumos și la anul ne vom duce până la 1 m și vom redescoperi. Vom pune niște folie ca să protejăm complexele pe care nu le putem investiga acum. Mai avem un metru de depozit arheologic, cel puțin un metru care este neafectat. Până aici ne-au deranjat cei din Evul Mediu cu cei 51 de morți, ne-au deranjat tranșeele din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Aici și pe dealurile din împrejurimi au murit foarte mulți soldați germani și români pentru că veneau rușii dinspre partea de nord, nord-est. Am găsit și gloanțe, schije, și unele dintre scheletele din Evul Mediu au fost pur și simplu împrăștiate ca urmare a bombardamentului. Am găsit urmele de schelete împrăștiate, urmele de bombe. N-am găsit bombele, sperăm să nu găsim niciuna pentru că trebuie să chemăm pirotehniștii. Aici suntem pe un pat de cioburi, încă un metru, un metru și jumătate, dacă mai intersectăm niște gropi care sunt foarte darnice din punctul de vedere al materialelor și al complexelor fiind în conexiune. Altele sunt deranjate și vedem foarte clar platformele acestea. Erau de la niște case construite pe nuiele, cu împletitură foarte frumoasă, cu foarte mult lut aplicat pe pereți de 20 cm. Practic, casele erau ca niște cutii de lut acoperite cu stuf, dar în condițiile respective aveau toate utilitățile necesare, iar grija deosebită pentru mediu era pentru că nu împrăștiau materiale, ci aveau locuri speciale între cuptoare și spații industriale unde lucrau. Aruncau deșeurile și rebuturile de la arsul ceramic. Ceramica se ardea la temperaturi mari.

E: După ce descoperiți, ce faceți mai departe? Le duceți la muzeu?

D. B.: La ceramică, așa a fost înțelegerea, cu Complexul Muzeal Moldova din Iași, se duc la Universitatea din Suceava pentru studiu, pentru reîntregire, curățare. Vasele care se vor întregi vor deveni bunuri de patrimoniu și vor fi clasate în tezaur. O parte rămâne la Universitatea din Suceava, o parte vor ajunge la Complexul Muzeal Moldova din Iași și ne gândim ca o parte să ajungă și la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, de unde, cu dor și drag, în anul 2012, timp de o săptămână un grup de elevi au participat aici la cercetare. Sunt adeptul existenței nu a unui muzeu supranațional, național, care să adune toate bunurile dintr-o țară, ci fiecare loc să se individualizeze prin specificul istoric etnografic cultural etc. și atunci e nevoie să fie la fața locului, să rămână. Osemintele merg la Institutul de Antropologie, secția Francisc Rainer al Academiei – secția Iași și doamna antropolog Angela Simalcsik îi studiază și le face determinările de antropologie fizică și de paleopatologie, adică bolile de care acești oameni au suferit în decursul existenței lor datorită condițiilor de viață, a hranei pe care au avut-o, de ce nu a molimelor. Noi până acum nu ne-am îmbolnăvit de nicio ciumă, nicio bubonică, nici de holeră sperăm să nu; deci acestea nu sunt, dar cele mai noi pot fi, poartă încă microbii bolilor care vor fi publicate. Deja a apărut o lucrare cu Costeștiul pentru partea materialelor care a fost împărțită în diferite locuri, pentru că, fiind o unitate administrativ teritorială marginală,  Costeștiul a făcut parte, când din ținutul Iașului, când din ținutul Baia, când din ținutul Romanului, și din această cauză materialele s-au cam împrăștiat. Au ajuns la Fălticeni, de la Fălticeni la Suceava, unele materiale sunt și la Piatra Neamț. A mai venit și preotul Constantin Mătase de la Piatra Neamț în anii 1938-1939 și a făcut o săpătură și a dus materialele la muzeul pe care l-a înființat el. Mai erau materiale săpate de Caterina Vulpe în 1942 și au fost duse la București. A fost nevoie de reunirea tuturor acestor materiale între două coperți pentru a putea să dăm o sistematizare a lor, pentru că situl era practic uitat. Era unul dintre cele mai vechi situri cercetate din Moldova, dar pentru că materialele erau risipite în diferite colecții a rămas practic uitat, iar unele erau amintite din când în când sau date prin niște fotografii așa cum se făcea înainte de 1989. Am reușit să dăm această lucrare și sperăm că am reușit să facem împreună o clarificare foarte bună de stratigrafie și atât cât a mai rămas, 900 m² din cei 3000-3500 m² de altădată. Am reușit să ne clarificăm atât din perspectiva dispunerii complexelor spațiale, pentru că aici sunt sate peste sate și deasupra alte sate și deasupra cimitir. Cel mai vechi e Cucuteni A2, că avem materiale care se aseamănă foarte bine cu cele din sud-estul Transilvaniei și care ne arată că, la un nivel, cei la răsărit de Carpați au fost totuși mobilizați de un influx transilvănean cu noi tehnologii. Pe urmă, un nivel Cucuteni A3 undeva pe la 4000, nivel 4400, pe urmă un nivel 4300, apoi o pauză. Au venit cei de la 5900, deci Cucuteni B, au avut o etapă de locuire foarte importantă, iarăși o pauză de locuire și au venit cei din Evul Mediu timpuriu, secolele VIII-X/XI că am găsit două bordeie cu pietriș care aparțineau culturii Dridu. E o cultură de tradiție răspândită pe un arial foarte larg. Din Bulgaria pe întreg teritoriul României, Republica Moldova și o parte din Ucraina, unde poartă numele de Luca Raidcovețca. Este clar de tradiție bizantină, majoritatea populației este creștină dar această „haină” a fost îmbrăcată de mai multe popoare: și de slavo-bulgari în sud, și de străromâni în nord de Dunăre, poate și la sud de Dunăre că sunt romanicii din Balcani, or fi și cei din Republica Moldova. Chiar dacă-și spun ei moldoveni, realitățile arheologice țin foarte mult că spațiul est-carpatic și cei din Ucraina care sunt slavi, nu trebuie să eliminăm componenta slavă din etnicul nostru, din biologia noastră și nici din limba noastră. Avem foarte multe cuvinte slave și elemente de tradiții, de cultură. Cine merge și vizitează, și vă recomand să vizitați de la mic la mare spațiul romanității orientale, să vadă ce înseamnă asemănările etnografice între diferite zone apropiate sau mai îndepărtate și atunci vă veți forma o altă imagine, dar la fața locului, mergând, văzând, înregistrând, dar ca cunoscători, ca niște consumatori de informații prin toți porii, pentru că și biblioteca te învață, dar o excursie, cum spunea Nicolae Iorga, „te învață mai mult decât atunci când citești 20 de cărți” și bineînțeles poate fi costisitoare, dar este deosebit de instructivă. Intri față în față cu realitățile. Am fost și cu studenții. Degeaba am zis eu de Zidul Dacic dacă n-am mers la Costești și la Sarmisegetuza și nu am pus mâna pe Zidul Dacic, pe Zidul Roman, pe Zidul Grecesc, deci nevoia de a învăța practica aplicativă – și se învață mult mai bine. E o învățare profundă și productivă și vom ști oricând și oricum și ne vom forma. Dacă dumneavoastră vă veți învăța să cunoașteți prin intermediul excursiilor, așa vă veți învăța copiii să fie cunoscători practic-aplicativi. Din cărți învățăm foarte multe, dar învățământul este static. De câte ori v-ați întrebat ce ați înțeles îndărătul literelor și rândurilor dintr-o carte, dintr-un manual, indiferent cât de bine este scris?

L. Z.: Și toate sunt în viziunea celui care le-a scris. Tu s-ar putea să ai o altă viziune.

D. B.: Multiperspectivitatea trebuie să fie un alt principiu în formarea noatră. Celălalt poate să aibă o altă viziune si o altă părere decât mine si este foarte bine, pentru că la Mark Twain, acel Huckelberry Finn are niște ziceri foarte frumoase „Când am aceleași păreri ca majoritatea, mă mai întreb o dată de ce am aceași părere ca majoritatea. Nu cumva eu greșesc că am aceași părere ca majoritatea?”. Adică trebuie să ne gandim că trebuie să ieșim din spiritul de turmă fără să avem adevărate motivații de ce ne adunăm în formațiuni mai mari sau mai mici; asociații profesionale, culturale etc. Pentru că de regulă așa spunem „Hai toți! Unde-i turma-i și puterea.” Dar nu e așa. Lumea merge înainte prin cei puțini, cei bine formați, bine educați, deci tot prin elite. Așa că vă doresc sa fiți reprezentanții elitelor: financiare – și atunci când veți ajunge mari bancheri, veți vedea că cercetarea arheologică necesită bani. Prima etapă și cea muzeografică, și cea turistică necesită bani. În prima etapă trebuie să investești bani ca pe urmă să câștigi bani. Sau când veți ajunge specialiști în anumite domenii, eu nu vreau să spun că doar într-un domeniu, ci în diferite domenii. De aceea trebuie să vedem ce avem în noi, acel diamant sau acele diamante, că s-ar putea să avem mai multe tipuri de inteligență. Howard Gardner, psihopedagogul american, care scria prin anii 60 teoria inteligențelor multiple ( la noi nu trebuia să se audă, că la noi era socialism. Din păcate, a fost o mare pierdere atunci.) și care arată că avem 7 sau 8 tipuri de inteligență. Și nu toate sunt pure, există o predominantă. De aceea unii ingineri au ajuns actori la divertisment sau altele, deci nu și-au descoperit la începuturi aurul nativ, diamantul nativ, ca pe urmă să-l șlefuiască și să performeze.

L. Z.: La profilul economic am surpiza ca în fiecare an elevii să nu meargă la facultăți de profil.

D. B.: În momentul de față școala uniformizează. Din păcate, sistemul nostru dorește să uniformizeze și să creeze o medie, dar trăgând vârfurile în jos și neridicând partea inferioară, ăsta-i cel mai trist lucru. Se va merge așa, poate vor ajunge și alții să facă proiecții că mulți vorbesc în deșert și numai unii hotărăsc ce e pe mai departe, dar de aia am spus să descopere și să proiecteze și pe termen lung, și pe termen scurt. Observ si eu tineri care fac de exemplu profilul sportiv și după asta au o altă chemare sau s-ar putea să nu mai poată performa din punct de vedere sportiv și atunci să fie nevoiți să se reorienteze. Sau face profilul economic, dar scrie foarte frumos sau cântă foarte frumos, desenează sau are o inteligență logico-matematică.

            L. Z.: Sau pe IT au mers cei de la economic. Sau de la biologie au mers pe IT.

D. B.: Familia trebuie să încurajeze tânărul să se îndrepte spre domeniul în care poate excela, indiferent care este acesta, fără a pune obstacole psihosociale. Eu pot spune că pe mine nu m-a constrâns nimeni în privința alegerii viitorului meu. Mi-au zis „Fă ce vrei, dar fă! Performează!” Trebuie să vadă și părinții tipul de inteligență al copilului, să accepte ca cel care va trăi cu încărcătura sa biopsihosocială să fie responsabil pentru ceea ce face, adică și pentru opțiuni, și pentru traseu, și pentru rezultate, ca să se bucure pe deplin. Sau cum unii vor să aibă premiul întâi, dar nu nu se poate așa. Și nu contează succesul în viață, de asta m-am convins din ce în ce mai mult și mă conving in continuare, de rezultatele obținute în anumite etape ale școlarității Am văzut oameni care poate nu s-au deschis, poate au lucrat mai încet, nici cadrele didactice n-au avut suficientul timp necesar să-l descopere, dar au performat ulterior foarte frumos. Și atunci eu m-am întrebat și mă întreb întotdeauna „Cine și unde a greșit?”. Că putea să câștige un timp și nu să-l piardă. Aici este problema. De aceea să nu ne speriem că la un moment dat n-am putut performa, pot să mă concentrez și să performez după. Întreaga viață învățăm și de aceea ne adaptăm la condițiile concrete cu care vom trăi. De aceea am spus și sunt foarte încrezător în tineri pentru că îi văd cum își caută drum, așa cum râul își caută drum, unii pe calea mai ușoară, alții înfruntând dealuri și rupându-i, dar își caută drum în viață și devin responsabili.

E.: Se vor face săpături şi în Târgu Frumos, Adâncata?

D. B.: În zona respectivă este sit precucutenian. Acolo s-au făcut săpături din 1990 până în 2000. Între pârâul Adâncata și o altă râpă torențială unde este o așezare Cucuteni B si Horodiștea- Ierbiceni, deci undeva 3800î. Hr., și următoarea etapă Horodiștea-Ierbiceni de la 3500-3400 î.Hr., dar nu le poate săpa toată lumea, pentru că arheologia, dacă n-ai aici flăcăruie, n-o prea faci, deoarece condițiile de pe șantier nu sunt cele ideale de acasă, și aici și cu colegii mai tineri, cu studenții, le-am spus : „Da, avem apă, dar când ne spălam la ciubăr și la bidoane nu era o problemă, dar ne putem spăla și acolo, sau să mănânce din traistă mâncare mai rece etc., dar traiul în grup, activitățile non-formale de după activitățile de aici îi fac să vină, însă s-au împuținat foarte mult arheologii și nu prea mai fac săpături sistematice din acestea, adică de lungă durată, în același loc, ca să înțeleg așezarea respectivă de la A la Z și să văd care este locul ei în cadrul unor complexe culturale, pentru că ăștia au fost oameni, și mie îmi place să văd de fiecare dată în spatele fiecărui fragment ceramic sau al unui morman de piatră sau al unui complex de vatră, locuința, să-i văd pe oameni. Pentru mine sunt oameni vii, iar când am făcut un film documentar cu nepoții lui Noe, cu Fundația Cucuteni pentru mileniul trei, respectiv regizori, am spus: „când lucram la lucrarea de doctorat, eu i-am văzut pe oamenii aceia cum mișcau pentru că aprofundezi informația și la urma urmei, până la urmă, vezi omul. Istoria noastră este impersonală, vorbim de cei care s-au luptat, dar oamenii aceștia au existat în realitate, cu viața lor, cu trăirile lor, cu mentalitățile lor, care au fost altele decât cele pe care le avem noi, pe care trebuie să le respectăm indiferent dacă putem să spune că sunt strămoșii noștri sau sunt strămoșii altora, că fără toți strămoșii nu vom face nimic. Câteodată viața a încetat într-un loc și a continuat într-un alt loc, adică este continuitate mobilă, de aceea multe culturi, multe comunități umane au dispărut, tot datorită celorlalte comunități umane cu care s-au luptat și le-au distrus. De aceea, omul este ființă istorică pentru că face istorie, și în același timp, pentru că distruge istoria. Unde ne situăm? În partea ecologică a istoriei sau în „demolation”? Nu! Suntem în partea constructivă a istoriei, a societății, fiți încrezători, nu dați crezare tuturor făcătorilor de știri, din gazete, din diferite tuburi care colportează diferite informații, ci, atunci când primiți o informație, să vă mai întrebați odată dacă e așa și să vă mai documentați și din alte surse, dacă este așa. Dacă nu reușiți să explicați, sunați un prieten.

L. Z.: Mulțumim domnule profesor!

E.: Mulțumesc că mi-ați răspuns la întrebări!

D.B.: Dar de ce să nu răspund la întrebări? Problema este dacă am răspunsurile! Și dacă vrem să mergem înainte trebuie să schimbăm felul în care punem întrebări, deci să nu ne fie frică să punem întrebări și să nu ne fie frică să găsim alte răspunsuri decât au găsit alții. Cu cât a mers știința de acum înainte pe toate domeniile, nu există experți. O să se supere oasele sfinte care-s în alte părți, dar eu am constatat că experții nu există, pentru că nu cunoaștem decât foarte puțin din imensitatea de altădată: cosmică, astronomică, terestră, ce vreți dumneavoastră, istorică, geologică, deci foarte puțin. Suntem niște picături de nisip, fie pe plajă, fie în imensitatea oceanului, dar ne imaginăm că suntem atotputernici, suntem divinități.

Să nu vă fie frică să fiți proprii dumneavoastră directori, proprii dumneavoastră manageri. Cel mai frumos e omul care reușește să-și ducă visul sau visurile la îndeplinire. Vă urez succes, ca tot ce gândiți la tinerețe să împliniți, în cea mai mare măsură, că în totalitate este absurd, în etapele istorice ulterioare ale devenirii dumneavoastră.

Create your website at WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: